Am tot spus până acum că berea este mai mult decât o băutură, e „un obicei social”, dar mai știm un lucru, berea poate să țină și de foame, dar nu în singularitatea ei, asta ar fi o extremă în care nu vrem să ajungem. Prin diferite combinații și rețete ce au la bază obiectul pasiunii noastre, poți avea parte de o masă decentă sau, de ce nu, una chiar nemaipomenită, dacă se ascunde un mic Gordon Ramsay în tine. Toată ideea asta de a găti cu bere nu a pornit din foame disperată și deficit de zacuscă sau din nevoia de a consuma alcool sub orice formă, fenomen definit mai exact ca sevraj moldovenesc, ci a venit într-o seară, când mi-am luat sufletul în dinți, portofelul în buzunar și mi-am permis să merg în Blend, să beau o bere adevărată.

Cu Zăganu a început totul

Am vrut să las în urmă anii învăluiți în minciună, în care Timișoreana și Ursus mi-au umplut sângele de grade și creierul de amintiri în ceață. Le mulțumesc, dar am zis să încerc altceva. Am început cu trei beri și am sfârșit cu o carte în mână. Nu știu dacă se trage de la berea artizanală, dar pot să mărturisesc că nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva și aici vreau să zic de faptul că m-am oprit la trei beri, de partea legată de carte nici nu are rost să discut.

„Beer and food matching”, sursa de inspirație a acestui articol

Revenind la povestea acestui articol, cartea respectivă conținea aproape toate informațiile posibile legate de bere, printre care câteva rețete ce pot fi gătite cu bere, cum ar fi Banana Beeramisu, Gueuze Chicken Vindaloo, Steamed Fish With IPA and Pineapple Salsa, Beer Pizza, Punk Ass Chicken, Spicy Scotch ALE Pork. Până aici chineză și cu mult peste cunoștiințele mele gastronomice, dar a fost ceva ce mi-a dat o speranță. Undeva pe ultima pagină, apărea rețeta pentru Mac n Cheese with beer și atunci am știut că ea e aleasa skill-urilor mele și ale partenerilor mei în crimă. Pardon, în bere. Urma să facem paste cu pui marinat în bere, rețetă despre care am aflat că este inexistentă în urma unui research mai amănunțit. Știam că se poate marina carne în bere, în general pentru grătar, dar am zis să continuăm cu ideea noastră, având în vedere că e decembrie și e puțin mai greu să scoți lumea afară din casă la un grătar. Am mers pe o rețetă proprie, am lăsat puiul la marinat zece ore și ne-am rugat să nu murim. Ingredientele și un video ce vă prezintă talentele noastre în arta culinară le găsiți mai jos.

Rezultatul final al operațiunii, peste așteptări

Ingrediente:

  • 400 g piept de pui
  • 400 g paste
  • 2 ardei
  • 1/2 de ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • 700 g sos pentru paste
  • 330 ml bere (noi am ales Perlanbacher)
  • sare
  • piper
  • 1 lingură boia de ardei dulce
  • 1 lingură usturoi granulat
  • 1 linguriță condimente pentru pui
  • ulei de măsline
  • 100 g cașcaval
Procesul de creație al unei capodobere culinare nemaivăzute. Serios, rețeta asta nu există!

Leave a Reply