Toți avem acea săptămână interminabilă, în care vrem doar să vină nenorocita aia de vineri și să bem o bere. Sau patru. Și eu, și tu, și prietenii, vecinii, părinții tăi, cu toții ne-am bucurat de cel puțin o zi de vineri în care am vrut doar să ne relaxăm. Dar cum nu în fiecare vineri e zi de sărbătoare și n-o putem arde la bere din diferite motive, uite aici câteva ponturi pentru sfârșitul ăla de săptămână care abia așteaptă să ieși din casă.

Ce zici de niște bere bună, craft, pe una dintre străzile în care inima Clujului bate cel mai tare? Blend. Brews & Bites este o berărie desprinsă, parcă, dintr-un film american și îți oferă nu mai puțin de 70 de stiluri de bere, dar și burgeri preparați după rețete proprii, atunci când foamea dă peste tine. Blend este un pub nonconformist în aparență, dar tradițional în esență, susținând microberăriile românești prin sortimentele de bere artizanală românească pe care le pune la dispoziție celor care le trec pragul. Dacă nu știți încă unde bate cel mai tare inima Clujului, poate vinerea viitoare faceți o plimbare pe Piezișă și poate vă opriți la o bere și la B.B&B.

De la dreapta la stânga: Summer Punch, Crowd Control și What the fruit!

Eu am mers pe recomandări toată seara. Oamenii de la Blend sunt deschiși, dorind să te ajute să îți iei berea care te reprezintă. Am început cu un Summer Punch, iar prietenii mei și-au luat un Crowd Control și What the fruit!. În timp ce primele două sunt de la Hop Hooligans, cea de a treia este de la Bereta, o fabrică de bere din Timișoara.

Voiam ceva răcoritor, care să-mi potolească setea, așa că am rugat-o pe tipa de la bar să-mi aducă ceva exotic. Nu am fost deloc dezamagită. Summer Punch, un American Pale Ale, este o bere ușoară cu un gust amărui, de o culoare aurie, care, în pahar, devine puțin tulbure. Îți lasă acel gust de fructe exotice și citrice, precum grapefruit, mango sau papaia. Mai mult, fiecare sticlă de bere de la Hop Hooligans are un mesaj personalizat pe etichetă, ilustrat de Diana Barbu, care-ți oferă senzația că bei o bere unică, făcută chiar pentru tine.

Mesajul drăguț de pe doza Summer Punch

Următoarea bere recomandată tot de băieții de la bar, își zice What the fruit! și a fost creată de oamenii de la Bereta. Gustul dulceag a ieșit mult în evidență, conturând aromele de pepene verde, pepene galben, kiwi și vanilie. E un gust ieșit din comun, dar plăcut. Poate că nici n-ai zice că e bere, dacă n-ai vedea pe etichetă ingredientele specifice. Este servită într-un pahar cu forme pline, oferind un ton de eleganță. What the fruit! este un Gose, un stil vechi de bere acră germană, cu puțin alcool (informție despre Gose preluată de pe site-ul Universătății de bere).

A treia și ultima bere din primul rând comandat este tot de la Hop Hooligans, Crowd Control, un New England IPA. Culoarea ei este mai închisă față de cele menționate anterior și este conturată de un gust amar, mai intens. Și ea are un mesaj pe etichetă, reprezentativ pentru numele pe care-l poartă și poate pentru ceea ce vrea să inducă – manipulare și control.

Mesajul despre manipulare de pe Crowd Control

Al doilea rând de bere a fost servit odată cu mâncarea. Doi burgeri și un bagel, numai buni de savurat alături de berea potrivită. Următoarea licoare magică a fost un Pale Ale de la Perfektum, o fabrică de bere din București. O bere simplă și gustoasă. Chiar și pe etichetă scrie că este „creată din note simple, cu iz de primăvară”.

Berea de la Perfektum asortată cu un burger cu brânză camembert

Tot de la Perfektum am încercat și ceva mai îndrăzneț, un Black IPA. Culoarea berii te duce cu gândul la un espresso cu spumă pufoasă, iar gustul, către o ciocolată amăruie.

Un Black IPA cu aspect de cafea

De data asta ieșim de pe teritoriul românesc și ne aventurăm în cultura și aroma cehă. Am ales un Weizen, o bere din grâu. Are un aspect tulbure și un gust ușor, e mai puțin amăruie decât alte beri, datorită grâului.

Berea Weizen cu un aspect aproape impunător datorită paharului înalt în care este servită

Am revenit la berarii noștri români și am încheiat seara cu o bere de la Player One, care ne-a captivat prin aroma de coriandru și coajă de portocală. Numele se potrivește cu eticheta, pe aceasta fiind două personaje dintr-un joc clasic numit Half Life, despre un centru de cercetare invadat de extratereștri. Pe jumătatea roșie este ilustrat Gordon Freeman, protagonistul jocului, iar pe jumătatea neagră este un personaj misterios, numit G Man.

Sticlă cu un model jucăuș, la fel ca și eticheta și gustul berii

Dacă vreți să aflați mai multe despre tipurile de bere pe care le-am menționat mai sus (IPA, Pale Ale, Black IPA), puteți accesa micuțul nostru dicționar. Nu uita că, dacă ai sugestii, ni le poți adresa de pe pagina de contact sau printr-un mesaj pe pagina noastră de Facebook.

Tags: , , , ,

Leave a Reply